Castelul Corvinilor

Castelul Corvinilor, numit și Castelul Huniazilor sau al Hunedoarei,[1][2][3][4][5] este cetatea medievală a Hunedoarei, unul din cele mai importante monumente de arhitectură gotică din România.

Este considerat unul dintre cele mai frumoase castele din lume, fiind situat în „top 10 destinații de basm din Europa”.[6]

Castelul Hunedoarei este cea mai mare construcție medievală cu dublă funcționalitate (civilă și militară) din România aflată încă “în picioare”.[7]

Castelul a fost ridicat în secolul al XV-lea de Ioan de Hunedoara pe locul unei vechi întărituri, pe o stâncă la picioarele căreia curge pârâul Zlaști. Este o construcție impunătoare, prevăzută cu turnuribastioane și un donjon. Castelul a fost restaurat și transformat în muzeu.

 

Sursa foto: wikipedia
Sursa foto: wikipedia

 Cetatea medievală a Devei

Monument istoric și de arhitectură laică, Cetatea medievală a Devei (maghiarăDéva váragermanăDiemricher Burg) a fost construită la mijlocul secolului al XIII-lea pe Dealul Cetății, un con vulcanic cu altitudinea de 378 m.[1]

Prin poziția sa strategică deosebită, cetatea a păzit din înălțimea ce domina orașul Deva, secole de-a rândul, ieșirea și intrarea în Transilvania pe valea Mureșului. S-au descoperit aici urme de locuire din neolitic și din epoca bronzului[2] iar prezența unor blocuri de piatră cioplită, cu caracteristicile tăieturi în formă de coadă de rândunică, îi face pe arheologi să intuiască rămășițele unei fortificații dacice.

După invazia tătarilor, a fost construită o cetate nouă de către regele Béla al IV-lea,[3] primul document despre cetate datând din 1269. Cetatea Devei apare menționată într-un act de danie al tânărului rege Ștefan, fiul lui Béla al IV-lea, care face o donație comitelui Chyl din Câlnic pentru vitejia arătată în lupta purtată sub zidurile Cetății Deva.

Sarmizegetusa Regia 

Sarmizegetusa Regia (cea regească) a fost capitala și cel mai important centru militar, religios și politic al statului dac înainte de războaiele cu Imperiul Roman. A fost nucleul unui sistem defensiv strategic format din șase fortărețe dacice din Munții Orăștiei, folosit de Decebal pentru apărare contra cuceririi romane. Situl arheologic Sarmizegetusa este situat în satul Grădiștea Muncelului din județul Hunedoara.

Toponimul Sarmizegetusa a apărut în inscripțiile antice și la autorii antici (până în sec. al VII-lea) și în alte variante (cu inscripționare în elină și latină): Zarmizeghéthousa[3]SarmiregSarmizge[4](colonia Ulpia Traiana Augusta Dacica) Zarmitz[5]SarmazegeSarmizege[6] etc. Numele ar putea fi unul dacic, dar a fost păstrat doar în variate forme fonetice ale limbilor greacă și latină.

După cucerirea Daciei și înglobarea ei în Imperiul Roman, capitala a fost mutată la Ulpia Traiana (Sarmizegetusa), aflată la peste 40 de km depărtare. Ruinele cetății dacice Sarmizegetusa Regia au fost incluse pe lista patrimoniului cultural mondial UNESCO.

Sursa foto: wikipedia

Mănăstirea Prislop

Mănăstirea Prislop este o mănăstire din România situată în apropierea satului Silvașu de Sus din județul Hunedoara. De aproape șapte secole, ea reprezintă unul din cele mai importante așezăminte religioase ortodoxe din Transilvania,[2] biserica sa, ce datează din secolul al XVI-lea, fiind declarată monument istoric, cu codul HD-II-m-A-03447.

Se consideră că prima mănăstire cu acest nume ar fi fost construită de Nicodim de la Tismana. Există o singură mărturie care este consemnată despre prezența lui Nicodim de la Tismana, în Ungaria medievală. Ea este însemnarea de pe Evangheliarul său: “Această Sfântă Evanghelie a scris-o popa Nicodim în Țara Ungurească în 6913 (1404-1405)”. Pe la jumătatea secolului XVI, Mănăstirea Prislop ajungând aproape în ruină, în anul 1564 a fost zidită “din temelie” de Zamfira, fiica lui Moise Voievod din Țara Românească. Este posibil ca vechiul lăcaș, despre al cărui urme se scria la mijlocul secolului al XIX-lea, să fi existat undeva în pădure, în vecinătatea clădirilor actuale.[2] Probabil că în secolul al XVII-lea a fost întemeiată la Prislop școala de învățătură bisericească pentru tinerii care urmau să devină preoți la sate. În anul 1585 egumenul Ioan ajunge mitropolit la Bălgrad (Alba Iulia), iar Teofil devine în 1615 episcop la Vad. Aici în secolul XVII viețuiește Sfântul Ioan de la Prislop.